Sunday, September 30, 2007

Sad and the city

Am tot fost, dupa cum spune Octavia, sheep in the big city. Sunt sheep in the big city. I`m a sheep in Bucharest, dar sunt sheep si in Ploiesti. De multe ori trec fara sa ma uit in jurul meu, insa am inceput sa fiu more environmentally-aware, si nu ma refer la partea ecologica. Pur si simplu sunt mai aware la lucrurile care se intampla in jurul meu, la oamenii care trec cu geaca rupta pe langa mine, la domnul din tramvai care are adidasi nike luati dintr-o ghena si care ii cedeaza locul unei babute ce abia se tine pe picioare, comparativ cu domnul imbracat intr-un costum ieftin si o servieta care imediat cum a prins un loc s-a asezat fara a se mai uita daca sunt oameni care chiar au nevoie de locul ala amarait dintr-un tramvai ingalbenit de miros de oras si timp care 'nu mai are rabdare'.

Ce imagini triste. Ce urat e sa te simti nepuntincios cand cobori din trenul cu care ai venit de la Ploiesti in momentul in care un om doarme in pasajul de la metrou din gara de nord, in timp ce un altul ii desface buzunuarul de la blugii care jur erau curati. Tragea usor de fermoar, ca sa nu-l trezeasca. Si am avut o ura nespusa. Mi-ar fi placut sa ma acosteze pe mine sa-mi ia banii de intoarcere, dar sa-l lase pe omul ce dormea in pasajul de la metrou din gara de nord in pace. Si m-am simtit complet neputincios. Va spun sincer, nici un dram de curaj sa actionez nu am avut. Apoi am continuat sa cobor sub pamant, sa circul prin tuneluri negre cu sine paralele. De fiecare data cand cobor, ma enervez crunt vazand ca oamenii nu stiu sa foloseasca scarile rulante. De ce nu se uita sa vada ca pe o parte sunt 2 pasi mici, galbeni, alaturati. Pe banda aia stai pur si simplu. E atat de greu sa vezi ca pe banda de langa sunt 2 pasi care merg? De ce nu ne uitam in jur sa vedem ca pe acolo circula oamenii care se grabesc. Am incercat sa prind trenul odata si ma grabeam ingrozitor insa, banda de oameni grabiti era ocupata. Am o 'scarba' fata de oamenii care stau pe unde ar trebui sa mearga. De multe ori, daca sunt cu cineva imi vociferez nelinsitea aruncand cuvinte in stanga si in dreapta, cuvinte de genul "Vaca aia grasa nu vede ca pe acolo se merge?" sau "Boul ala e chiar bou!". Si eu faceam la fel. Acum am incercat sa ma uit in jur si am invatat sa nu`i mai incurc pe cei care se grabesc.

Asteptam 101. In staie se fac lucrari. Un sant in care sapa o femeie, nu..doua femei si un barbat. Una din femei are niste pantofi ieftini in picioare (a iesit la un moment dat, am putut sa`i observ). Niste sosete flausate urate. Imbracata murdar si fara gust in timp ce un "domn" de pe marginea santului ii da indicatii cu privire la modul de sapare. Ea il asculta pe domn. Are parul roscat, murdar, si are cercei de aur, genul de cercei care sunt mai importanti prin cantitatea gramului de aur cantarit, decat prin aspect. Genul de cercei...biluta care atarna. Pielea, un bronz urat si transpirat. Vulgaritate de pe ambele parti ale santului. Barbatii se uita cum femeile sapa, in timp ce ei stau cu tarnacopul in mana. Nu sunt in niciun caz feminist, dar de ce nu lucreaza cot la cot. Tramvaiul opreste in dreptul santului. "Javra dracu!", injura cei ce asteapta indignati ca nu au pe unde sa urce in tramvai. M-am strcurat si am urcat linistit. Tot statia de tramvai de la gara de sud, cu 5 minute in urma, din nou un domn cu un costum ieftin si niste pantofi curati, dar urati scoate un servetel isi sterge pantofii si il arunca pe jos, cosul de gunoi fiind langa el.

Metrou. Imi placea sa cred ca domnul ce tinea o pisicuta in brate o ducea unuia din nepoti. Miorlaia speriata, insa zambetul dulce in timp ce o mangaia, m-a inmuiat recunosc. Era un miorlait surd/mut, nu auzeam din cauza zgomotului din metrou. Miorlaia, iar el o mangaia. Ii se urca pe umar speriata, o ia in brate. Cobor. Nu stiu ce s-a intamplat mai departe.

In fata la tnb, un cersetor aranzeaza in linie niste ciudatenii. Apoi, mandru, se uita la ansamblul rectilniu.

Haine urate cu pretentie de stil. Pantofi jegosi. Stil copiat si fals.Groapa. Tarnacop. Pamant. Tramvai. Metrou. Pisica. Stil. Bani. Bun simt. Gunoi. Curatenie....

Wednesday, September 26, 2007

Si de ce ash scrie despre banalitati? Mananc placinta cu branza, beau apa minerala borsec, ascult Alexandrina Hristov - Numai tu. Recunosc, ascultam Groove Coverage - Poison, dar tineam neaparat sa va spun ca in timp ce scriu postul asta ascult Numai tu. Asa ca am intrat pe youtube si am dat click pe ce voiam sa ascult. Ei bine, nu, nici acum nu ascult pentru ca intamplator nu se incarca pe youtube (eu nu mai pot asculta muzica decat pe youtube sau vlc, dar cum varianta pe care o am de la 'numai tu' nu-mi place, ascult pe net, care nu se incarca). Doamne ca banal. Iar mi s-au adunat multe! Sa scriu despre cele 2 piese pe care le-am vazut recent? Plastilina si Don Quijote? Sa fac un review sa va rog sa mergeti la Plastilina, dar nu si la Don Quijote? Sa scriu ca m-am apucat de scoala de soferi si ca nu-mi place? Sa va zic, ca am dat aproape toti banii pentru cursurile de japoneza? Ca ma mut in Baneasa cu Octavia, ca avem garsoniera. Are rost sa va zic ca in curand voi incepe sa fiu TA in LMT, ca mai apoi sa fiu trainer? Serios are sens sa va zic, ca deja am inceput sa organizam tabra Branding Romania de la anul (marturisesc ca nu am fost la prima intalnire). De ce Dumnezeu as zice aici ca inca merg dimineata in Molinari, de dragul anilor de liceu?   .................................................................................. ( Asta e o fraza cenzurata) . ................................................................................................ (Asta e inca una). Fac pariu ca v-ar fi placut sa cititi frazele self-censored. Da, probabil chiar e interesant sa stiti ca pentru 2 zile nu am fumat. Exact. Azi am fumat. Si ce? Ah am fost si la Flugtag, am vazut Bucurestiul de pe Intercontinental. Si lucrurile astea s-au intamplat numai ziua.

Frame in Frame


Plastilina, o super-piesa despre lucrurile cu care suntem obligati sa ne confruntam. O arta, care asa cum am spus si la discutiile ulterioare piesei cu actorii si cativa stalpi ai administratiei locale, m-a lasat cu o senzatie, cu un gust. Nu m-a facut sa ajung la niste concluzii, m-a lasat undeva plutind intr-o mare de intrebari despre mine, despre locul in care traiesc, despre oamenii care sunt in jurul meu. Actorii, jos palaria. Superb! Au transmis un mesaj al singuratatii. Ma exprim prost. Au transmis ca ne insinguram, ca ne instrainam, ca nu mai stim cand sa fim singuri. O piesa legata de comunicare, o piesa ce ne explica prin cuvinte de ce atunci cand nu gasim vorbe, de ce atunci cand nu stim cum sa reactionam o facem violent. De ce o o pushlama care asculta manele ar pune mai degraba mana pe fundul unei domnisoare decat sa incerce alte metoda de a o 'cuceri'. Sau de ce baietasii de cartier prefera bataia. E un mijloc de a comunica pana la urma. Cosocietanzii (nu cred sa exista asha cuvant) (me included) au o lipsa in arta comunicarii, si anume mijloacele. De aceea, violenta devine un mijloc de comunicare in masa uneori. Umor de calitate, acting de calitate, mesaj puternic, discutie cu coatele pe masa dupa ( a fost o inititativa a politiei romane de a ramane sa discutam ideile vehiculate in piesa). Daca ai ocazia mergi la Plastilina, mergi!

Dar nu merge la Don Quijote. O piesa amarata cu 4 personaje. Unul are 3 replici. Un nebun cu capul mare si un castron in cap urla de te ia mama dracu. Nebunii se bat pe scaune. Se apropie de spectatori si urla neconenit la ei. Ar fi fost interesant, daca ar fi avut ceva de transmis. Dar mesajul a fost ioc in piesa asta. Sau poate sunt eu prea prost sau incult pentru asha ceva. Pe de alta parte si oamenii din jurul meu au avut aceeasi parere. Nimic, o poveste celebra, pe o scena rupta.Un "actor" cu pretentii de actor, ca sa nu mai zic regizor. Noroc ca piesa e salvata putin de  
performanceul lui Sancho. A reusit  sa-mi spuna si altceva in afara de nimic, ca sa fiu indulgent. De fapt,
actorul chiar le are, joaca bine, are chiar si mimica spre deosebire de "povestitor" si "castronar" ca sa nu mai zic de "dulcinea" (care are 2-3 replici la sfarshit). Daca ai ocazia sa mergi la don quijote mergi! ai grija sa nu fie aceeasi distributie ca in piesa vazuta de mine (imi pare rau sa te avertizez ca nu stiu numele actorilor).


Out of Frame

Apropo vedeti cum arata paragraful cu quijote? Parca si blogului ii vine sa manance din el. Imi si vad literele scuipate undeva in josul paginii!

Cum sa gasesc un titlu la varza scrisa aici? Varza deja  e luat de postul de mai jos. Cred ca trec printr-o perioada de dezordonare maxima in gandire.


Uite-te doar ce aranjare in pagina. Dovada ca e tarziu si ca ma simt modern in ale scrierii. Asezarea mea in pagina spune ceva in seara asta. Spune ca sunt obosit. Spune ca sunt dezorganizat, spune ca daca nu-mi place ceva arunc chestia aia la mama dracu. Spune ca daca-mi place o aranajez cat de cat frumos si prezentabil. Imi vine sa stric si mai rau postul asta. Sunt nebun.

Deja mi-e somn. Am scris si mini-reviewurile, care dupa canoanele obisnuite numai asa nu se numesc. Oricum observ ca lately nu mai am timp sau creier sa-mi structurez posturile pe o singura idee. Astept sa adun cacalau de idei, dupa care le comprin intr-un post de calitate indoielnica. Sper sa nu mai fac asa mult timp. Ma intrebam cand ar fi momentul sa va dau sa
cititi un post scris mai demult? Sau 2 ... Sau poate in lumina ultimelor evenimente voi mai scrie un post doar pentru ochii mei, si inca vreo 2 perechi. Nu stiu de ce, in seara asta am chef sa scriu tampenii.

Monday, September 17, 2007

Varza...

Si spun varza pentru ca, lately mi-au trecut atat de multe prin cap si am avut atat de putin timp sa le structurez pe pc, incat nu am scris nimic pe blog. Dar iata-ma, aici, in fata monitorului. Mi-e frica sa nu mi se reseteze, dar voi incerca sa scriu, atat cat am timp... the bewildering variety of things and ideas running through my intricate, stupid, blunt, blonde, idiotic, exquisite, plain, funny mind. Am facut ttt-ul, acum am diploma de trainer in clubul lmt, in curand, sper sa apuc sa fiu si trainer, nu doar pe hartie, ci in adevaratul sens al cuvantului. Am cunoscut niste oameni uluitori acolo, am simtit niste oameni deschisi pe care deja ii iubesc (poate e mult spus dupa o vara - oarecum- cu ei). Mi-am facut prieteni si planuri de Bucuresti. Enumeratie: Gabi, Barbie, Teo, Dora, Teo, Adriana, Laura, Laura, Andrei, Paul, Ana, Andrada, Coco (nu mai termin), Marmo, Yoyo, Cristina, Alina, Oana si Adriana. Astia sunt doar cativa dintre oamenii care mi-au placut. Pe cativa dintre ei ii plac mai mult, dar de dragul diplomatiei, o sa tac, in speranta ca cei care se stiu se stiu. Si in speranta ca planurile pe care le-am facut nu le vom uita prea curand. Nu uit listele!

Passing on. Eram la tara, era ziua Ancai. Am mancat. M-am dus pe leagan, m-am latit, am stat la soare cu castile in urechi (stiti voi de la ce, dak nu rushine). M-am uitat la cer, am simtit pe pielea mea toamna, calda. Am mancat tort. Am avut niste revelatii. Simteam cum ma coc la soare, simteam cum cresc spre maturitate. Am facut multe lucruri. Am avut niste decizii grele de luat vara asta (in special una). Am luat-o, si spre surpinderea mea se pare ca am pierdut un prieten. Ce pot sa zic decat, ca se intampla si ca nu regret nimic (aproape). Am castigat alte lucruri si alte promisiuni de prietenie prin decizia de a nu merge la nationala.

Ma racesc din ce in ce mai mult de Octavia. Am ajuns la punctul in care ma simt atat de ignorat, incat tind sa ma simt pe un anume drum al relatiiei noastre. Nu conteaza. In speranta ca ne revenim, trei puncte de suspensie (Paragraful asta e doar pentru tine. Ceilalti il pot ignora).

Vedeti, atat de multe ganduri incat le-am uitat. Acum par putine. Nu mai am ce sa zic, decat ca iubesc teo, mihaela si ruxi...si octavia.

Sper totusi ca toamna asta sa se inceapa frumos. Mi-ar placea ca inceputul asta de toamna sa se termine cu o relatie, inceputa intr-o noapte aiurea, fara planuri, pentru ca circumstantele au atenuat.

Si mi-ar placea sa ma cunoasteti.

Cu aiureala, Eu.

Thursday, September 6, 2007

Cliseu despre toamna...

Vorbeam cu Laura, si m-a pocnit sa zic "doamne cat de toamna e afara". Si da, cat de toamna e afara. Azi m-a trezit Ruxi pe la 12, a venit la mine, dormeam. M-a luat la o cafea. Am aruncat o pereche vesnica de pantaloni trei-sferturi. M-am spalat pe dinti. Am aruncat hanoracul ei pe mine. I-am luat si adidasii. Am plecat spre Molinari sa bem cafeaua de dimineata. Si in drum spre cafea, ma uitam in jurul meu. Era ...de fapt..nu mai era vara. Uite motivul pentru care nu`mi venea sa ies din casa. Uite de ce sunt melancolic. E toamna.. Eu nu mai merg la liceu. Pot sa revin la cafea. Mi se pare ca are o culoare tomnateca, de pamant. Toamna intotdeauna ma aduce cu picioarele pe pamant, ma trage in jos din vara. Cu toate astea, ma lasa sa plutesc intr-un aer de burghezie dulce. Niste frunze zboara prin aer in fata mea. Hmm..ma feresc, ca un fericit suparat ca a venit... E soare si e frig. Imi aduc aminte, cand eram un pic mai copil decat sunt azi, cand desenam o femeie cu frunze around cu cosuri de fructe and so on... Imi aduc aminte cand in clasa a patra scriam compuneri despre anotimpuri. Tot asa, toamna era o persoana. Ce vremuri, acum..anotimpul si-a pierdut magia. Am mai crescut putin. De fapt, nu si-a pierdut din farmec, numai ca are altul. Ieri, cand eram in Tora la ciocolata calda cu rom, facand un rebus cu Anca si Irina, din nou reflectam... sunt student, fac rebus, si ma simt cum ash vrea, zacand intr-o cafenea cu prieteni around. Simt asta ca pe un sentiment de toamna. Si doamne ce prosti, cei care nu savureaza o cafea, incet, pe timp de frunze cazand aiurea.

Monday, September 3, 2007

My chronicle

"Time has made us companions more than once. How perfectly odd. It's a lie that i hold him high in my affections. My life is full of such lies. I don`t know that I`ve ever forgiven him for what he did - taking me prisoner, dragging me out of my mortal life to a distant grove in Gaul, where an ancient blood drinker, badly burnt, yet still imagining himself to be a god of the Sacred Grove, gave me the Dark Blood"

Nu stiu cati dintre voi ati citit din the Vampire Chronicles. Above e un extras din Blood and Gold. Asta citesc eu acum. Trebuie sa recunosc ca de ceva vreme imi doresc sa fiu vampir. Stiu, stiu am 19 ani, ar trebui sa`mi doresc alte chestii. Oricum eu am perioade cand imi doresc sa fiu un personaj. Spre exemplu, cand eram mic voiam sa fiu unul din planeteershii lui Captain Planet, apoi am vrut sa fiu Johnny Quest. Ma rog, redundant. Vreau sa fiu vampir. Nu vreau sa fiu unul din vampirii clasici...cu usturoi, lumina etc. Vreau sa fiu 'annerician'. Imatur? You may say so! How perfectly odd. Multi dintre vampirii lui Rice regreta ca sunt vampiri, ca desi sunt nemuritori, sunt atat de efemeri la intemperiile din lumea lor. Multi traiesc putini. Mi-ar placea sa fiu un vampir centenar, sa nu sufar de boli, sa-mi aleg momentul mortii daca m-ash hotari vreodata sa mor. Sa ma hranesc cu sangele celor ce fac rau. Sa ascult ganduri. Sa urasc singuratatea si sa apreciez fiecare moment de companie. Vampirii zboara, se mica repede. Si eu as face la fel. As putea sa vad erele trecand pe langa mine. As cunoaste alti vampiri. We`d befriend. Sa nu am zei. Sa fiu eu un zeu. Sa fiu printre primele verigi ale lantului trofic. Stiu ca nu as putea sa mananc, sa beau. Cu siguranta mi-as petrece noaptea intr-o cafenea, cu o cafea fierbinte in fata, mirosind aroma, pe care as simti`o mult mai puternica. Cu o carte in mana. As putea citi la infinit, fara teama ca timpul meu s-ar termina. As bea din sangele unui om care e ametit de la alcool. M-as ameti in felul asta. Daca ar fi sa plang, lacrimile mele ar fi de sange. Mi-as aduce aminte ultimul rasarit si as simti o dragoste platonica pentru lumina, desi m-ar distruge. As vrea sa mai pot trai ziua. Nu as putea. 

Sunt vampir. Acum sunt vampir. Va vorbesc din pielea unuia. Nu mai pot sta in lumina. Dar imi place sa ma uit la filme, sa vad culorile din timpul zilei. Imi place sa-mi aduc aminte marea albastra. Sunt in Paris, si nu mi-a luat mult sa ajung...am zburat. As fi vrut sa fiu pe plaja despre care vorbeam cu cineva aseara...pe plaja mea din Turcia. Sa vad apusul. Cu toate astea, stanu sub turnul Eiffel scriindu`mi jurnalul online. [...] M-am hranit, tocmai am 'omorit' pe cineva. E moarta pe una din strazile Parisului. Am ascostat-o, intreband-o cat e ceasu, apoi am impins-o cu o putere pe care voi nu aveti cum s-o cunoasteti intr-un gang. Ii simteam sangele pulsand, si am muscat puternic. Am varsat  din el(stiu ca nu ar trebui, dar sunt inca tanar... am timp sa invatz). Doamne (un vechi tic, nu mai cred nici macar in ideea unei forte, ca sa nu mai zic in dumnezeul -cu d mic - crestinilor), cate imagini prin sangele ei. A planuit cu sange rece moartea iubitului care o inshelase. L-a injunghiat de 5 ori. Ce fun e sa bei sangele genului asta de oameni. Toti omoara cliseic. Si ea la fel. Cand eram om m-am intrebat cum e sa omori. Nici acum nu stiu. Eu nu omor, ma hranesc. Dar acum, vad exact ce au facut altii. Imi place, e macabru ca atunci cand mananci sa vezi imagini din astea. Dar ce imi place. Nu mai simt nicio frica. Si iubesc nespus, atunci cand vreun baietas de cartier vrea sa-mi fure telefonul (nu mai folosesc asa ceva), si eu incep sa ma ridic in aer, cu ochii slipindu-mi luciferic. Doamne ce mai fuge.. Dar il las? Never, il sperii..ca apoi sa poata povesti un lucru pe care nu l-ar crede nimeni.

Si cum am ajuns vampir? Pff..e simplu. My maker mi-a zis ca ma urmarea de mult. Mergeam acasa. Inainte, intotdeauna cand ajungeam acasa noaptea si formam codul...ma gandeam cum ar fi sa vina acum? Ce as face? Si atunci, in sambata aia. Formam codul si am simtit o prezenta in spate. M-am intors. M-am speriat. Am inceput sa trag de usa. Ma rog. Mi-a zis ca se intoarce dupa o saptamana. Urma sa dispar din lumea mea. [...] (va povestesc altatdata saptamana aia). Ideea e ca tot pe scara blocului s-a intors...Si pe bloc. Am ajuns ce sunt azi.

Sunt pregatit sa te fac si pe tine vampir. Stiu ca iti doresti. Mihaela....de maine, dak citesti asta. Ne intalnim din nou.